Home Despre noi Staff Contact  




Miercuri, 07 Noiembrie 2012

Peste 10.000 de agricultori sunt anunţaţi de LAPAR, miercuri, la mitingul de la Bucureşti

protest agricultori.jpgPeste 10.000 de agricultori sunt anunţaţi de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), miercuri, la mitingul de la Bucureşti, miting care se va desfăşura sub lozinca "SOS Salvaţi agricultura". "Motivul principal pentru care vom fi în stradă este faptul că fermierii nu mai au bani pentru a-şi continua activitatea", a declarat, marţi, pentru Agerpres, Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR şi acţionarul societăţii "Romagria" Bacău.
Potrivit acestuia, lista de revendicări ''a fost deja trimisă premierului Victor Ponta încă de la sfârşitul lunii octombrie" iar doleanţele concrete vizează "scăderea cuantumului subvenţiei de la 220 euro/ha la 180 şi, apoi, la 127 de euro la ha, dar şi a celor la bovine sub 628 lei/cap, la ovine sub 50 lei/cap, precum şi a subvenţiei la motorină".

Vineri, 16 Martie 2012

Producători de vin de renume sunt prezenţi la prima ediţie a Festivalului Provino de la Cluj-Napoca

provino.jpgPrima ediţie a Festivalului Provino, care se desfăşoară începând de joi, timp de patru zile, la Grand Hotel Napoca, reuneşte producători de renume de vinuri, oenologi, somelieri, degustători şi maeştri bucătari din Transilvania. Prezent la ceremonia de deschidere a Festivalului, subprefectul Vasile Cozma a apreciat că acest eveniment face parte din "cultura vinului şi a gastronomiei, în expresia ei regională din inima Transilvaniei, de la Cluj-Napoca".
La rândul său, profesorul universitar dr. Liviu Mărghitaş de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a spus că a venit cu emoţie la această primă ediţie a festivalului, el fiind reprezentantul unei instituţii de învăţământ superior care pregăteşte specialişti în domeniu.

Vineri, 14 Octombrie 2011

USAMV Iaşi oferă cursuri gratuite pentru fermierii interesaţi de agricultura ecologică

usamv_iasi.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi APA „Uncalnis” Ungheni, Republica Moldova au început implementarea proiectului „Reţea transfrontalieră pentru agricultura ecologică”, în valoare de 166.235 euro, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.
Acest proiect creează instrumentele necesare pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor, punerea în aplicare a modelelor de bune practici şi de vânzare a produselor ecologice, prin interacţiune şi inter-relaţii.


Marti, 06 Septembrie 2011

La Piteşti are loc Congresul Balcanic al Pomiculturii

Luni, 5 septembrie, a început în judeţul Argeş Congresul Balcanic al Pomiculturii. Manifestarea, se desfăşoară pe parcursul a 3 zile şi este găzduită de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Piteşti -Maracineni. La acest al doilea Congres al Pomiculturii participă peste 150 cercetatori din 15 ţări din Europa şi Asia, dintre care 10 sunt din ţări din zona Balcanilor.
Deschiderea oficială a avut loc pe 5 septembrie, la Centrul de conferiţe al Hotelului Ramada din Piteşti, în prezenţa ministrului agriculturii Valeriu Tabără, a preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Gheorghe Sin, a altor personalităţi şi specialişti în agricultură.

Vineri, 17 Iunie 2011

Fermieri bulgari şi români, în vizită la fermele şi livezile din Adunaţii Copăceni

ferma_pomi.jpgUn grup de fermieri şi patroni de grădini şi livezi din Giurgiu şi Ruse (Bulgaria) a vizitat, joi, fabrica TNUVA şi livada “La moşie” de la Adunaţii Copăceni, în cadrul unei acţiuni a Grupului Local al Reprezentanţilor Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse. Invitaţii s-au întâlnit şi cu primarul localităţii Adunaţii Copăceni, Ion Tache, cel care a şi avut iniţiativa dezvoltării livezii “La Moşie”.
"După ştiinţa noastră, este una dintre cele mai mari livezi din România, este proprietate privată, tot ce este aici este adus din Olanda, inclusiv şpalierii sau furtunele pentru sistemul de udare prin picătură. Livada cuprinde cireşi, meri, peri, pruni şi viţă de vie şi are o suprafaţă de aproximativ 130 de hectare", a declarat primarul.

Luni, 09 Mai 2011

Comisarul european Dacian Cioloş şi ministrul Valeriu Tabără au vizitat Târgul "Agraria" de la Cluj-Napoca

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a vizitat, vineri, Târgul Internaţional "Agraria", fiind însoţit de ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi de responsabili din instituţiile de profil din judeţul Cluj.
Oficialul european a acordat prioritate vizitării expoziţiei cu animale de rasă de la "Agraria" şi a degustat brânza de la standul fermei Frătean din satul Ceanu-Mic, oprindu-se apoi să admire oile ţigaie ale Fermei din Turda şi pe cele de carne ale Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Reghin-Mureş.


Vineri, 06 Mai 2011

Se apropie a doua ediție a Târgului "Gustos de Alba"

Consiliul Judeţean Alba organizează în zilele de 13 și 14 mai cea de-a doua ediţie a Târgului "Gustos de Alba", eveniment dedicat promovării producătorilor din industria alimentară locală precum și valorificării tradițiilor culinare din această zonă. Târgul va avea loc între orele 10.00-18.00 în spațiul expozițional din apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și va avea ca principal partener firma Albalact.
În cadrul târgului vor fi prezentate produse alimentare de carmangerie, panificație, patiserie, cofetărie, apicultura, viticultura, legumicultura și produse lactate fabricate în județul Alba. O secțiune aparte va fi dedicată mâncărurilor tradiționale, fiind prezentate preparate culinare realizate după rețete străvechi, precum mieluț la ceaun, tocănita de vițel si sărmăluțe cu varza acra, Înturnat de Cărări, balmoș.

Joi, 05 Mai 2011

Târgul "Agraria" prezintă, în premieră, o expoziţie cu animale de rasă din ţara noastră

vaci.jpgTârgul Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ambalaje, "Agraria", care se desfăşoară, începând de miercuri, timp de cinci zile, la Expo Transilvania din Cluj-Napoca, prezintă, în premieră, o expoziţie cu animale de rasă din ţara noastră. În spaţii special amenajate, fermieri de renume prezintă ovine, caprine, cabaline, suine, bivoli şi păsări, toate de o frumuseţe deosebită, excelent îngrijite.
În cadrul târgului vor avea loc întâlniri ale asociaţiilor crescătorilor de animale, ziua de vineri fiind dedicată crescătorilor de bubaline, care îşi vor prezenta, în cadrul unei conferinţe, asociaţia, precum şi punctele de vedere despre greutăţile foarte mari cu care se confruntă acest domeniu al zootehniei.

Joi, 05 Mai 2011

O reuniune la vârf a AREV va avea loc în luna septembrie la Arad

vinuri.jpgAradul va găzdui în luna septembrie a acestui an o reuniune la vârf a Adunării Regiunilor Vinicole Europene (AREV), a declarat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea. Decizia a fost luată la ultima sesiune a Consiliului internaţional al AREV, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, la Toledo (Spania), şi la care a participat o delegaţie arădeană alcătuită din Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJ Arad, şi Mihaela Stănescu, şeful Serviciului de Cooperare Instituţională, din cadrul aceleiaşi instituţii.


Miercuri, 04 Mai 2011

Comisarul european Dacian Cioloş şi membri ai Guvernului participă la Consorţiul USAMV Cluj-Napoca

ciolos_dacian.jpgConsorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din România, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, în premieră în ţara noastră, între 4 şi 8 mai, are ca temă "Politica Europeană Agricolă Comună şi învăţământul superior agricol", printre personalităţile care vor participa la eveniment numărându-se comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Rectorul USAMV din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Doru Pamfil, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce va găzdui acest important eveniment şi va conferi, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Paolo de Castro de la Universitatea din Bologna, preşedintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European, care va participa şi la lucrările Consorţiului.



Pagina 1 / 23  >>>




Editorial
"Băi, avem destule taxe"
rotariu victor.jpg
"Băi, avem destule taxe". Acesta este motivul pentru care Guvernul Boc şi partidele care îl sprijină nu vor să mai fie introdusă taxa pe terenul agricol nelucrat, după cum a explicat un oficial al ministerului Agriculturii. După ce s-au bătut cu pumnul în piept că ei sunt cei care vor pune din nou pe picioare agricultura, în special prin această taxă, menită să încurajeze folosirea propriu-zisă a terenurilor, bravii politicieni ai Puterii şi-au dat seama, din senin, că sunt prea multe taxe.
Un editorial de Victor Rotariu publicat în ziarul Gandul. >> Citeste
Analiza
De ce se înghesuie elveţienii să facă agricultură în România
agricultura_MARE.jpg
Din ce în ce mai mulţi agricultori elveţieni se stabilesc în România, unde pot cumpăra suprafeţe agricole de câteva sute de hectare la preţuri semnificativ mai mici şi mai apoi exportă produsele biologice obţinute în Elveţia sau Germania, scrie swiss.info într-un comentariu dedicat potenţialului agricol al ţării noastre.
Swiss.info menţionează exemplul lui Christian Hani, un agricultor elveţian care la scurt timp după absolvirea studiilor de agronomie s-a mutat în satul Firiteaz din vestul României şi care acum are un teren agricol de 800 de hectare. >> Citeste
Compania Saptamanii
Prio Foods a anunţat lansarea unităţii de extracţie uleiuri, la Lehliu Gară
prio foods.jpg
Compania Prio Foods, parte a Martifer Group, a anunţat, miercuri, lansarea unităţii de extracţie uleiuri vegetale la Lehliu Gară, investiţie greenfield în valoare de 93 milioane de euro. "Este o onoare pentru mine şi pentru întreaga companie Prio Foods să anunţ astăzi lansarea noii unităţi de extracţie de la Lehliu", a declarat, preşedintele Consiliului de Administraţie Prio Foods, Carlos Martins.
Evenimentul a dat startul operaţiunilor la filiala Prio Extracţie, specializată în procesarea seminţelor şi producţie de ulei vegetal, în scopuri industriale şi de consum. Investiţia este cel mai mare proiect greenfield din România în anul 2011. În sectorul producţiei de ulei vegetal, Prio Extracţie deţine locul întâi ca volum al investiţiei în Europa de Sud-Est şi locul doi la nivelul întregii Europe. >> Citeste

Produsul Saptamanii
Mierea premium ecologică ar trebui să fie un brand al României, spune apicultorul Aron Stoica
apicultor.jpg
Mierea premium ecologică ar trebui să fie un brand al României, fiind, indiscutabil, cea mai bună din lume, iar pentru promovarea ei în străinătate este nevoie de politici consecvente ale celor aflaţi la guvernarea ţării, afirmă apicultorul Aron Stoica din Câmpeni (Alba), absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, care se dedică de o viaţă creşterii profesioniste a albinelor şi protecţiei speciilor autohtone.
"Nu ştiu dacă în ultimul an s-a diminuat sau nu procesul prin care mierea de calitate premium din România se vinde la export în cupaje, pentru a fi amestecată cu cele fără nicio calitate din America de Sud, America de Nord, Mexic, Asia ori din UE. Mierea este un produs local unic şi cel mai corect este ca producătorul să se bucure de recunoaşterea calităţilor acesteia. De regulă, mierea noastră premium trece într-un anonimat absurd, pentru că este absurd să oferi cea mai bună calitate pentru a deveni amestec la ceva fără nicio calitate", a declarat, luni, apicultorul foarte apreciat în afara graniţelor ţării. >> Citeste
Interviu
Radu Roatiş: “Mieii româneşti nu vor lipsi de pe piaţă în preajma sărbătorilor pascale”
roatis radu.jpg
Mieii româneşti nu vor lipsi de pe piaţă în preajma Sărbătorilor Pascale, pentru că există baza legală pentru inventarierea animalelor, a afirmat, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş.
Potrivit preşedintelui ANSVSA, autoritatea va demara o serie de controale în sectorul produselor tradiţionale, deoarece "asistăm la o creştere alarmantă a târgurilor cu produse tradiţionale", în multe cazuri produsele fiind vândute în condiţii improprii sau nu sunt ceea ce cred şi vor românii să cumpere. Radu Roatiş a mai adăugat că România va putea exporta carne de porc pe piaţa comunitară, începând cu partea a doua acestui an, după ce o misiune a CE va controla fermele care solicită să intre la export. >> Citeste
Eveniment
La Galaţi a fost lansat un proiect pentru relansarea pisciculturii şi prelucrării peştelui
pescador.JPG
Camera Agricolă Galaţi a lansat, marţi, proiectul “Grup de lucru pentru gestionarea durabilă a fondului piscicol în judeţul Galaţi, zona pescărească lunca Prutului inferior - Dunărea inferioară mila 76”, în valoare de 133.000 de lei.
Potrivit directorului Camerei Agricole Galaţi, Floricel Dima, proiectul are ca scop relansarea pisciculturii la nivelul judeţului şi crearea de unităţi economice care să se ocupe de prelucrarea peştelui. Proiectul vizează zona pescărească Lunca Prutului Inferior - Dunărea Inferioară mila 76, iar în acest sens va fi creat un grup de lucru pentru gestionarea fondului piscicol. >> Citeste

Afisari
counter