Home Despre noi Staff Contact  




Data publicarii: Vineri, 23 Noiembrie 2012  
 

Aproximativ 19.600 de fermieri din Teleorman beneficiază de ajutorul de minimis

Direcţia pentru Agricultură Teleorman a început, prin conturile deschise la Trezorerie, acordarea eşalonată a ajutoarelor de minimis pentru înfiinţarea culturilor agricole de toamnă în vederea acoperirii efectelor fenomenelor de secetă de pe parcursul acestui an. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură, Stelian Găină, a declarat că acest ajutor a fost solicitat de aproximativ 19.660 de fermieri din judeţul din sudul ţării, valoarea totală fiind de 7.460.000 de lei.
Practic, potrivit sursei citate, acest sprijin financiar constă în 100 lei/ha, pentru o suprafaţă de până la zece hectare.

În Teleorman au fost însămânţate în această toamnă peste 218.000 de hectare, din care cea mai mare suprafaţă, la fel ca în anii trecuţi, este ocupată de grâu - aproape 167.320 de hectare. De asemenea, producătorii agricoli din această zonă au semănat, între altele, 24.980 de hectare cu rapiţă, 20.110 de hectare cu orz şi 3.980 de hectare cu orzoaică. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !