Home Despre noi Staff Contact  




Data publicarii: Joi, 05 Mai 2011  
 

O reuniune la vârf a AREV va avea loc în luna septembrie la Arad

vinuri.jpgAradul va găzdui în luna septembrie a acestui an o reuniune la vârf a Adunării Regiunilor Vinicole Europene (AREV), a declarat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea. Decizia a fost luată la ultima sesiune a Consiliului internaţional al AREV, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, la Toledo (Spania), şi la care a participat o delegaţie arădeană alcătuită din Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJ Arad, şi Mihaela Stănescu, şeful Serviciului de Cooperare Instituţională, din cadrul aceleiaşi instituţii.

''În deschiderea sesiunii plenare a AREV, preşedintele Jean-Paul Bachy a anunţat că invitaţia CJ Arad de a organiza o reuniune a Biroului Internaţional al AREV, în luna septembrie, a acestui an, la Arad, a fost acceptată. Faptul că vom organiza o întrunire a conducerii AREV la Arad este un câştig pentru judeţul nostru şi o posibilitate foarte bună pentru noi de a promova Podgoria Miniş-Măderat şi Drumul Vinului ca şi destinaţie turistică'', a adăugat Adrian Ţolea.

Potrivit acestuia, ordinea de zi a cuprins subiecte legate de studiul european al potenţialului turistic, proiect în care CJ Arad este implicat, fiind abordate, de asemenea, şi probleme referitoare la reforma Politicii Agricole Comune şi Piaţa Comună a Vinului. AREV este o organizaţie din care fac parte 75 de regiuni viticole din Uniunea Europeană, Consiliul Judeţean Arad fiind membru în biroul de conducere al acestui organism internaţional. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

 






Sorry! cannot detect the feed version.
http://www.machiavelli.ro/myfeed.php?type=rss2